DREPT, DRE'APTĂ, (
A, B)
drepţi, -te, adj. (
C) adv., (
D)
drepturi, s.n. (
E) prep.
A. Adj.
I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊
Linie dreaptă (si substantivat, f.) = linie care uneste două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt.
Unghi drept = unghi format de două drepte
perpendiculare una pe alta.
Prismă dreaptă =
prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc.
2. (Despre lucruri, fiinţe, părţi ale lor etc.) Care are o poziţie verticală (faţă de un punct de reper).
Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr.
A se ţine drept = a avea o poziţie perfect verticală. (Mil.)
A lua (sau
a sta, a se ţine în)
poziţia de drepţi = a lua (sau a sta, a se ţine în) poziţie perfect verticală, stând nemiscat. (Cu valoare de interjecţie)
Drepţi! formulă de comandă militară pentru luarea poziţiei de drepţi. (Adverbial)
A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită.
A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi
dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părţi ale lor) Aproape vertical; abrupt,
povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală.
3. Care are o poziţie orizontală (faţă de un punct de reper); orizontal; plan, neted.
Câmpie dreaptă.
4. (În sintagma)
Complement drept = complement direct, v.
direct.
II. Fig.
1. (Despre acţiuni ale omului sau despre noţiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptăţii si adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊
Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărţeală.
Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înselătorii si fără ajutor străin. ◊ Loc. adv.
Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr.
Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat.
Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevăr incontestabil.
Drept că... = adevărat că...
A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat)
La drept (sau
la dreptul)
vorbind = în realitate, de fapt.
2. (Despre oameni) Care trăieste si lucrează conform dreptăţii, adevărului,
omeniei, binelui; cinstit,
integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat)
A se odihni cu drepţii = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat)
drept-credincios = care face parte din Biserica crestină
ortodoxă; bun
crestin.
3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparţine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare.
4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun.
B. Adj. (În opoziţie cu
stâng)
1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusă părţii corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr.
A fi mâna dreaptă a cuiva sau
braţul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept.
2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii drepte (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru)
Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuţiuni)
Din dreapta. În dreapta. La (sau
spre)
dreapta. ◊ Expr. (Substantivat)
În dreapta si în stânga sau
de-a dreapta si de-a stânga = în ambele părţi; în toate părţile, pretutindeni.
A ţine dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum.
3. (Substantivat, f. art.; în viaţa politică) Grupare politică adeptă si susţinătoare a menţinerii ordinii sociale si politice tradiţionale. ◊ Loc. adj.
De dreapta =
conservator.
C. Adv.
1. (Urmat de determinări locale, indică direcţia) În linie dreaptă, fără ocol; direct.
Merge drept la birou. ◊
De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat)
În dreptul... = în faţa..., faţă în faţă cu...
Prin dreptul = prin faţa..., pe dinaintea...
Din dreptul... = din faţa..., de dinaintea...
2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact.
A ajuns drept la timp.
D. S.n.
1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat.
Drept penal.
2. Stiinţă sau disciplină care studiază dreptul (
D 1).
3. Putere,
prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite
privilegii etc.;
drit. ◊ Loc. adv.
De drept = conform legii, în mod legitim, firesc.
4. Răsplată, retribuţie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci.
E. Prep.
1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca.
Drept cine mă iei? ◊
Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar.
2. (Reg.; introduce un complement circumstanţial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr.
A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame.
3. (Introduce un complement circumstanţial de scop) Pentru, ca.
Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.)
dir'ept, -e'aptă adj.] - Lat.
directus (cu unele sensuri după fr.
droit).
Sursă
: DEX'98
(
34341)
- romac